LINK group este o companie multinațională cu peste 10 ani de activitate în România și peste 20 de ani de experiență în domeniul educației în Europa, fiind unul dintre liderii de pe piața serviciilor educaționale în România, R. Moldova, Serbia și Bosnia. Ne luăm angajamentul de a forma cursanți din toată țara și de peste hotare, astfel încât aceștia să dobândească abilitățile de Business și IT de care au nevoie pentru a-și îndeplini ambițiile personale și profesionale.
Activitățile noastre constau în oferirea accesului la cursuri online precum și în sală, iar una dintre activitățile cu care ne mândrim în mod deosebit este organizarea de seminarii gratuite pentru cursanții noștri prin intermediul Centrului pentru Dezvoltarea Carierei. De asemenea ne place să credem că facem o diferență valoroasă prin serviciile de consiliere educațională și în carieră pentru finalizarea cu succes a studiilor.
Cu deosebită pasiune și ambiție, dorim să ne ajutăm utilizatorii să aibă mai mult succes. Credem sincer că educația este fundamentul succesului fiecărui individ, dar mai știm, de asemenea, că educația de astăzi nu satisface nevoile vremurilor în care trăim. De aceea, ne străduim să o schimbăm de la rădăcină și să o adaptăm generațiilor moderne. Există doar o acțiune între viziunile noastre și realitate, pe care o desfășurăm în mod constant din 1998. Dacă credeți că sunteți persoana care dorește să facă parte din echipa noastră în acest efort imens, suntem deschiși să ne cunoaștem și împreună să schimbăm lumea educației în bine.
Cum arăți tu?
Student în an terminal/proaspăt absolvent, de preferat cu cunoștințe în domeniul IT/Suport Tehnic;
Ce vei face?
- Vei prelucra şi pregăti materiale de studiu pentru introducere: vei formata, înregistra, prelucra şi monta materiale video şi multimedia;
- Vei oferi suport tehnic clienţilor (mail, telefon);
- Vei introduce materialele pe platforma de studiu la distanţă;
- Vei testa cursurile online introduse și funcționalitatea acestora;
- Vei pregăti condiţiile pentru înregistrarea materialelor audio/video;
- Vei verifica calitatea materialului de studiu și respectarea standardelor;
- Vei face transcript la materiale de studiu.
Poziţia este disponibilă pentru lucru de acasă/remote.
Procesul de selecție:
Mențiuni:
Trimiteţi CV-ul în limba engleză sau română.
hr@link-group.eu